Florin Prunea îi ia apărarea lui Dan Nistor, după dezvăluirile lui Dusan Uhrin: „Eu știam chestiile astea, dar era greu să îl faci să tacă” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

  • Publicat:
  • Actualizat:

Florin Prunea (51 de ani), managerul general al lui Dinamo, a comentat în cadrul emisiunii ProSport Live declarațiile fostului antrenor Dusan Uhrin legate de atitudinea lui Dan Nistor.

Dusan Uhrin (52 de ani) a dezvăluit că Dan Nistor (31 de ani), fostul căpitan al „câinilor”, vorbea numai despre bani în vestiar, iar acest lucru l-a deranjat pe ceh. Totuși, Florin Prunea îi ia apărarea mijlocașului transferat la Universitatea Craiova.

„Simțeam chestiile astea și încercam să fiu undeva la mijloc și să aplanez, dar Dan Nistor a avut dreptate, mai ales că el venea după o altă situație de neplată atunci la Pandurii. Era greu să îl faci pe Dan Nistor să tacă atunci când el mai trecuse printr-o situație ca asta. E un jucător cu personalitate, căpitanul echipei. Se pregătea foarte bine, nu lăsa să se vadă problemele care erau. Jocul lui nu a avut de suferit. Era normal, fiind căpitanul echipei, să iasă în față și să se zbată pentru el și pentru colegii lui”, a spus Florin Prunea, la ProSport Live.

Florin Prunea regretă și acum plecarea lui Dan Nistor

Dinamo l-a vândut la Craiova pe Dan Nistor în schimbul sumei de 275.000 de euro, iar managerul general al clubului este de părere că a fost o greșeală imensă făcută de către patronul Ionuț Negoiță pe care l-a criticat public atunci pentru această mutare.

„Și acum spun că a fost o mare greșală pentru că 275 de mii de euro nu însemnau decât două locuri mai sus. Am pierdut enorm de mult. Era căpitanul echipei, sufletul echipei. Eu prefer să am asemenea jucători care să vorbească față în față, jucători cu care să pot să vorbesc, decât jucători care mai caută și alte drumuri”, a mai spus Florin Prunea.

Ce a spus Dusan Uhrin despre Dan Nistor

„De Dan Nistor am aflat că se transferă cu trei zile înainte să plece. El voia să plece și nu a fost altă soluție. Nistor vorbea mereu de bani în vestiar și asta îi dădea peste cap pe ceilalți jucători, care nu se puteau concentra la pregătire. El se concentra la meciuri și la antrenamente, dar ceilalți aveau probleme” – Dusan Uhrin, la Digi Sport

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul lui Florin Piersic, din cauza infecţiei cu stafilococ. Actorul a suferit o nouă intervenţie complicată
Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul lui Florin Piersic, din cauza infecţiei cu stafilococ. Actorul a suferit o…
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Cristi Tănase, lovitură totală primită de la femeia care l-a ţinut la uşă, fără doi dinţi. Nu îşi poate vedea nici propria fiică
Cristi Tănase, lovitură totală primită de la femeia care l-a ţinut la uşă, fără doi dinţi. Nu îşi poate vedea…
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” + Promisiunea făcută
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” +…
Apare un NOU buletin de identitate. Decizie doar pentru cei cu telefon mobil
Apare un NOU buletin de identitate. Decizie doar pentru cei cu telefon mobil
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din…